Ani la rând, am simțit vibro-masajul oferit de zdrăngăneala tramvaielor, mirosurile de motorină și transpirație din autobuzele RATC, am îndurat gălăgia ciorchinelor de țigani pe care controlorii îi ignorau și emoția unică pe care numai un șofer de microbuz ți-o poate oferi în timp ce conduce și numără bani cu coatele pe volan. Țin minte că într-un RATC, deși era înghesuială, un scaun era liber și nimeni nu se încumeta să-l ocupe, pentru că pe spătar cineva lăsase, în ciudă, o flegmă consistentă ce părea să aibă un suflet al ei.

De câteva săptămâni, Primăria Constanța a început o campanie de promovare a mersului cu autobuzul. Adică să mai lăsăm mașinile acasă, că aglomerează și poluează și să mergem cu noile autobuze RATC, care, apropo, și ele poluează, că-s Diesel. Și, ca să dea un exemplu, în prima zi din Săptămâna Mare, primarul Făgădău își lasă BMW-ul acasă, își pune un rucsac în spate și pleacă la muncă cu un mijloc de transport în comun. Bineînțeles, o face doar o singură dată, de ochii lumii. Și când spun „de ochii lumii“, înseamnă că-și anunță demersul cu câteva zile înainte și activează tot tacâmul necesar promovării unei astfel de mișcări de imagine.

Vă dați seama: PRIMARUL MERGE CU AUTOBUZUL! „Bă, ești nebun?“, ar întreba Firicel. „Bă, ești prost?“, i-ar răspunde Celentano. Așa ceva nu s-a mai văzut la Constanța. A mai fost un primar care, din când în când, mai mergea cu carul alegoric, dar nu se pune.

Nici când era vice și nici de când s-a urcat pe scaunul de primar, nu l-a văzut cineva pe Decebal Făgădău să-și înceapă săptămâna voios și dornic să meargă la birou cu un autobuz RATC. Acum se străduiește să pară „cool“ și popular, dar până să aducă noile autobuze de la turci, primarul Constanței nu a avut curiozitatea să dea o tură, nici măcar electorală, cu un mijloc de transport în comun, să zicem, de pe linia 48, care trece prin cartierul Palas. Tot în Constanța e și zona aia. Să se sprijine cu mâna pe o bară al cărei strat de jeg poate fi studiat de geologi, să simtă ceva umed pe fund după ce s-a așezat sau să fie primit de un comitet de petrecăreți cu manea pe telefon…

În speranța că nimeni nu se prinde, sfătuit prost, Făgădău imită niște mișcări pe care primarul de la Cluj, Emil Boc, le făcea pe când în Primăria Constanța cei care se ocupau de atragerea fondurilor europene se încălțau cu fesul… Și încă o mai fac.

Da, din când în când, Emil Boc mai merge pe jos sau cu autobuzul până la muncă, doar că nu anunță pe nimeni când face asta. Dar știți ce mai face Boc ăsta: atrage milioane de euro din fonduri europene, modernizează infrastructura orașului, cumpără autobuze electrice, reamenajează parcuri, extinde spațiile verzi, face săli polivalente, stadioane, sprijină mediul de afaceri și pe cel universitar și acum pune la cale și un metrou. La astea nu prea vrea Făgădău să-l imite pe Boc.

În schimb, primariul nostru, face trei veceuri publice de lux într-un parc, iese și strânge câteva gunoaie pentru poze, se chinuie să termine de reparat un pod, sprijină City Park Mall pentru plantarea unor copăcei în timp ce dă autorizații de demolare pentru clădiri istorice sau avize de construire pentru mahări imobiliari și, mai nou, se dă o tură cu noile autobuze, cumpărate de la turci pe bani mulți și împrumutați.

 

(Visited 705 times, 1 visits today)

Dacă v-a plăcut acest articol, cu un LIKE vă puteți alătura comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.