Cu Dumnezeu înainte, după ce, în plină pandemie, a împărtăşit sute de credincioşi cu aceeaşi linguriţă, Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie spune că nu se sperie de virus şi chiar va continua să pună mâna pe bani, indiferent de unde vin aceştia.

Banii continuă să vină la mine şi, cu ajutorul lui Dumnezeu, pun mâna pe ei şi nu păţesc nimic. Din contră, chiar mă simt foarte bine“, a declarat ÎPS Teodosie, după care a dus la nas şi a mirosit o bancnotă de 100 de euro.

Pentru o demonstraţie, Teodosie l-a chemat pe unul dintre lacheii săi, părintele Euglen Tănăselu şi i-a ordonat să aducă un cufăr cu bani din pivniţă.

Aceştia sunt dolari, de pe vremea când îi făceam cu ochii închişi“, explică Teodosie.

Dolari adevăraţi, ca în Dallas, cum avea şi domnul Geiar!“, a completat şi părintele Tănăselu.

ÎPS a deschis cufărul şi, fără ezitare, şi-a vârât capul în mormanul de bancnote. „Vedeţi! Nu s-a întâmplat nimic rău şi, în plus, avem o stare de spirit mult mai bună! Hai, gata cu panica asta stupidă! Euglen, mişcă şi mai adu două cufere!“.

Totuşi, pentru a nu părea complet inconştient, ÎPS Teodosie a anunţat că, la cină, va înlocui obişnuitele tacâmuri din argint cu cele din aur.

Calmează-te! Textul acestui articol nu este o știre reală, este încadrat la rubrica de satiră și umor a publicației noastre, reprezintă un pamflet și trebuie tratat ca atare. Când îi e lumea mai dragă, reporterul nostru special, Mitică Pușcălargă este trimis pe teren. Click AICI pentru mai multe articole scrise de pe tastatura lui obosită.

 

(Visited 2.340 times, 1 visits today)

Dacă v-a plăcut acest articol, cu un LIKE vă puteți alătura comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.