Actualitate Constanța

Martor al exploziei de la Costinești. „S-a auzit ca și cum s-a tras cu un tun de pe o fregată“

Scris de 
 pe data 
14 august, 2023

O explozie puternică s-a produs luni dimineață în mare, în zona digului din faţa Hotelului Forum din Costineşti. Primele date arată că este vorba despre o mină marină, iar la fața locului intervine o echipă de scafandri specializați în distrugerea de dispozitive explozive.

Nu este primul incident de acest fel produs în apele teritoriale ale României, de la invazia Rusiei în Ucraina, în 24 februarie 2022. Purtătorul de cuvânt al Forțelor Navale, Corneliu Pavel, a declarat luni că de la începerea războiului din Ucraina scafandrii au neutralizat 5 mine marine în aria de responsabilitate a României.

Admitere Ovidius Constanta 2023

Un turist care a asistat la explozia minei marine spune că zgomotul a fost extrem de puternic, similar celui produs atunci când se trage cu un tun de pe o fregată, așa cum a văzut la festivitățile de Ziua Marinei.

Bărbatul a povestit, la Digi 24, că se afla la o distanță de aproximativ 200 de metri de locul exploziei.

„S-a auzit ca și cum s-a tras cu un tun de pe o fregată, cum a fost la Ziua Marinei, și am văzut un jet de apă și un fum negru. Suflul exploziei a fost foarte puternic, am mers acolo, imediat a fugit acolo si salvamarul. În zona exploziei este o alee betonată și sunt pietre, iar mina probabil s-a izbit de ele și a explodat. Apă neagră și uleioasă a fost aruncată pe alee”, a spus turistul.

Actualitate