PSD Constanța a lansat un comunicat de presă, prin care îl acuză pe președintele Klaus Iohannis că „se află, în ultima perioadă, într-o evidentă campanie electorală”. „Domnul Iohannis are abordări politice, şi-a făcut o ţintă din Partidul Social Democrat şi încearcă, prin toate mijloacele, să blocheze Programul de guvernare pe care oamenii l-au votat. În abordările sale, amestecă voit cifre, foloseşte perioade de referinţă diferite şi creează o percepţie deformată a rezultatelor”, se arată în comunicatul PSD. De asemenea, pesediștii spun că „preocuparea prioritară a lui Klaus Werner Iohannis este aceea de a nu scăpa nicio ocazie de a solicita demisia Vioricăi Dăncilă, după ce a desemnat-o ca premier”. „Pe această cale, reiterăm susținerea ferma a colegei noastre, Viorica Dăncilă, în funcția de șef al Guvernului și dezavuăm comportamentul inacceptabil al președintelui Klaus Werner Iohannis”, spun pesediștii constănțeni.

Replica PNL Constanța a venit imediat, transmițându-le pesediștilor că pe lângă incompetența arătată în administrarea orașului și județului Constanța, acum încep să devină și penibili. „Împiedicați pe drumul dintre Constanța și București, unde bătătoresc cărările pentru a obține îndurare de la stăpânire, pesediștii constănțeni s-au gândit că nu ar da rău în fața emeritului Dragnea dacă și-ar rânji și ei mustăcioarele și colțișorii. Și pentru că e o modă în PSD să înjuri spre Cotroceni, s-au trezit și ei cu repertoriul lui Dragnea, atacând ca niște soprane cele mai înalte note critici. Tam nesam, PSD Constanța nu mai poate suporta aparițiile publice ale președintelui Iohannis, care le umple sufletele de amărăciune social-democrată și indignare proletară. Câtă suferință printre mai marii partidului de la Constanța, dacă au terminat ei toată treaba și au ajuns la președintele țării. Pesediștii vorbesc despre Iohannis că ar fi în campanie electorală, că vrea să o blocheze pe biata Vasilica, premier de mare clasă și rafinament al PSD, o intelectuală rasată și o glorie a social-democrației, față de care ei, descendenții lui Mazăre și Constantinescu, nutresc un profund respect”, se arată în comunicatul PNL Constanța.

Liberalii mai spun că performanțele guvernării PSD sunt atât de performante încât ele sunt „calculate în numărul de corupți ascunși de Justiție”, iar pesediștii constănțeni, în frunte că Făgădău și Țuțuianu, ar trebui să fie mai preocupați de cum arată Constanța decât ce se petrece la Cotroceni.

„Domnilor pesediști, oricât v-ar tremura izmenele în fața stăpânului vostru Dragnea (prietenii știu de ce… ? ), aveți probleme mult mai importante de rezolvat și mai apropiate de oameni decât grija voastră față de președintele țării. Domnilor Stroe, Făgădău, Țuțuianu, până la Cotroceni ne mănâncă maidanezii în Constanța, ajung bălăriile mai mari decât casa, nu avem parcuri, parcări și trotuare, orașul este murdar iar Primăria absentă din viața comunității, județul suferă de pe urma politicilor fiscale imbecile ale guvernării voastre. Astea sunt probleme la care oamenii așteaptă rezolvări, pe subiectele astea ar trebui să comunicați public. Stimați pesediști care conduceți orașul și județul Constanța, pe lângă faptul că ați dovedit că sunteți incompetenți, acum arătați că sunteți și penibili”, se mai precizează în comunicatul PNL Constanța.

(Visited 172 times, 1 visits today)

Dacă v-a plăcut acest articol, cu un LIKE vă puteți alătura comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.