Psihologul a vorbit despre o situația absolut îngrijorătoare în rândul copiilor, după ce la Sibiu, în doar două luni, două eleve de clasa a VI-a și a VII-a s-au sinucis.

“În Sibiu, în ultimele două luni au fost trei cazuri de suicid- unul la adult, iar două la două fete de clasa a șasea și a șaptea. Întreaga comunitate a fost șocată de aceste două cazuri de suicid prin metode foarte agresive, ceea ce e foarte rar”, a spus psihologul pentru digi24.ro.

Mihai Copăceanu a atras atenția asupra rolului esențial pe care îl pot avea adulții, în special părinții.

“Părinții ar trebui să fie mult mai flexibili, să reducă așteptările, rigorile, să se concentreze mai mult pe emoțiile adolescenților decât pe rezultate. Sănătate mintală este mult mai importantă decât notele. Adolescenții au nevoie de încurajare, de speranță. Primăria din Oxford a creat un hub prin care adolescenții să aibă acces la servicii de sănătate și psihologie. La noi, autoritățile nu se ocupă de asta. Opt din zece copii suferă de afectare psihiatrică, dar la medic ajung doar când situația devine gravă”, a afirmat psihologul.

Depresie, alcool, tutun și prea mult timp pierdut pe internet. Sunt principalele probleme cu care se confruntă tinerii, de la începutul pandemiei de COVID-19. Datele reies dintr-un studiu recent, care arată că actuala criză sanitară ar putea avea un impact major pe termen lung. Conform estimărilor, costurile legate de sănătatea mintală ar putea crește la 0,5% din PIB-ul global.

(Visited 4.258 times, 1 visits today)

Dacă v-a plăcut acest articol, cu un LIKE vă puteți alătura comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.