Probabil vor miza pe premierul Viorica Dăncilă, iar estimarea mea este că nu va reuși să obțină un scor mai mare de 20%. Eu nu cred că va intra în turul doi doamna Dăncilă, ar fi rușinos pentru alegătorii din partea stângă să o aleagă pe doamna Dăncilă (…). Doamna Dăncilă, înainte de a candida, cu tot respectul și decența pe care o am, ar trebui să urmeze încă o dată școala liceală”, a declarat Rareș Bogdan.

Rareș Bogdan este de părere că președintele Klaus Iohannis va câștiga “la pas” alegerile prezidențiale.

Eu îmi doresc în turul doi o bătălie dreapta-dreapta, pentru că asta arată un eșec major al stângii, în ultimii aproape trei ani de zile, în momentul alegerilor prezidențiale.

Eu nu am emoții. Cred că președintele Klaus Iohannis va câștiga la pas, pentru că are și experiența necesară, și recunoașterea internațională, este un om extrem de echilibrat, rațional, care a putut dovedi că în momente cheie se implică și poate opri un tăvălug roșu, care părea de neoprit în urmă cu un an de zile.

Sigur, în fața unui candidat al dreptei, al celor din Alianța 2020, probabil domnul președinte Klaus Iohannis nu va obține 75% în turul doi, va obține doar 65-70%, dar oricum va fi un scor mai mare decât în urmă cu cinci ani de zile”, spune Rareș Bogdan.

El crede că ”în cazul în care domnul președinte Iohannis va fi în turul doi cu doamna Viorica Dăncilă, va fi un galop de sănătate pentru domnia sa, pentru că diferențele sunt totale, sunt vizibile, le poate vedea chiar și un copil de grădiniță. Estimez un scor de 75% în favoarea domnului președinte Iohannis în turul doi”.

 

(Visited 49 times, 1 visits today)

Dacă v-a plăcut acest articol, cu un LIKE vă puteți alătura comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.