Prefectul Silviu Coșa (foto) spune că „au existat anumite reclamații“ cu privire la autenticitatea unor semnături și că a fost declanșată o cercetare penală. „Acțiunea, în momentul de faţă, este suspendată, pentru simplul motiv că acele semnături asupra cărora planează o suspiciune că nu ar fi reale modifică procentajul prevăzut de lege pentru ca cererea să fie considerată ca fiind validă“, a declarat prefectul Silviu Coșa, citat de G4media.ro

USR Constanța a reacționat, președintele filialei, Dumitru Caragheorghe, declarând că decizia prefectului este o încălcare a unui drept constituțional fundamental.

Declarația recentă a prefectului Silviu Coșa (…) nu face altceva decât să întărească și mai mult ceea ce noi transmiteam încă din luna martie: că blochează cu bună știință inițiativa cetățenească pentru demiterea primarului PSD, Maricel Cîrjaliu.

Motivul invocat de Silviu Coşa pentru a suspenda procedura denotă că orice demers de organizare a unui referendum poate fi stopat pe termen nedefinit, până la soluționarea respectivului dosar penal. Acest fapt poate crea un precedent periculos pentru orice inițiativă democratică similară din țara noastră.

Nu există nicăieri această prerogativă prin care un prefect poate suspenda cursul unui referendum şi de a opri, practic, un drept constituțional pe care locuitorii unei comune îl au pentru a reacționa împotriva abuzurilor unui primar“, a transmis Charagheorghe.

USR Agigea a depus listele de semnături necesare demarării procedurii de revocare a lui Maricel Cîrjaliu încă din data de 24 septembrie 2021, la scurt timp după ce au fost validate de Autoritatea Electorală Permanentă și Direcţia de Evidență a Persoanei. Cu toate acestea, documentele au rămas blocate la Prefectură, deși, din punct de vedere legal, prefectul Silviu Coșa erea obligat să constituie comisia pentru organizarea referendumului.

Gabriel Ciobanu, liderul USR Agigea, a declarat că prefectul Silviu Coșa „încurajează un primar care își hartuiește cetățenii pentru că au semnat pentru demiterea sa“.

Îmi pare rău să văd că oamenii ajunși în funcții importante calcă în picioare drepturile și voința cetățenilor. Prefectul încurajează un primar care își hartuiește cetățenii pentru că au semnat pentru demiterea sa și, din punctul meu de vedere, este responsabil de faptul că oamenii sunt hartuiți de primarul inculpat din Agigea, Maricel Cîrjaliu! Înainte cu câteva zile de a înregistra cererea însoțită de motive și semnături l-am rugat să trateze cu maximă seriozitate demersul nostru astfel încât acele semnături să nu ajungă în posesia primarului pentru ca are un renume de om răzbunător. În prezent, primarul îi amenință pe oamenii care au semnat că ii nenorocește în biroul său din Primăria Agigea“, a declarat Gabriel Ciobanu.

Amintim că, în luna aprilie, USR Constanța și USR Agigea au dat în judecată Prefectura județului Constanța, pe rolul Tribunalului Constanța, secţia de contencios administrativ și fiscal, aflându-se dosarul nr. 2810/118/2022.

(Visited 320 times, 1 visits today)

Dacă v-a plăcut acest articol, cu un LIKE vă puteți alătura comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.