Regulamentul de acces în Peninsulă, suspendat. Instanţa a decis că barierele lui Chiţac nu au ce căuta acolo
Judecătorii Tribunalului Constanţa au decis astăzi, 15 decembrie, că regulamentul de acces în zona Peninsulară, impus de primarul Vergil Chiţac, este suspendat.
Potrivit deciziei dată de magistraţii Secției de „Contencios Administrativ și Fiscal“, a fost adminsă cererea prin care este cerută suspendarea regulamentului de acces în Peninsulă. Hotărârea este executorie, fapt ce a obligă administraţia locală să ridice barierele din zonă.
Decizia judecătorilor nu este definitivă şi poate fi atacată în termen de 5 zile.
Amintim că regulamentul de acces în Zona Peninsulară a intrat în vigoare din data 15 noiembrie 2021. Locuitorii din zonă s-au arătat extrem de revoltaţi, spunând că regulile impuse sunt aberante şi că primarul Vergil Chiţac nu s-a consultat şi cu ei.
În aceeaşi zi au fost montate și barierele de acces în zonă, iar riveranii au inițiat o campanie de strângere de semnături pentru anularea regulamentului. Constănţenii au protestat în repetate rânduri, cerând primarului ca regulamentul să fie suspendat şi chiar l-au invitat pe edil la discuţii. Toate propunerile și observațiile pe care municipalitatea le-a primit, atât din partea riveranilor, cât și a operatorilor economici din zonă au fost ignorate de primarul Vergil Chițac și de city manager-ul Felicia Ovanesian.
La inițiativa consilierilor locali USR Constanţa, în Consiliul Local Constanța a fost supusă la vot suspendarea regulamentului, însă cei de la PNL și PSD s-au abținut şi, astfel, regulamentul lui Chiţac a rămas în vigoare. De asemenea, primarul a respins amendamentele pentru modificarea regulamentului, propuse ulterior de consilierii USR şi PNL.
„Dorim modificarea acestui Regulament dar, până la modificarea lui dorim suspendarea, pentru că a venit iarna, iar condițiile de acces sunt foarte grele și sperăm să găsim înțelegere, într-un fel sau altul, din partea consilierilor sau a Primăriei“, spunea o locuitoare din zonă la protestul organizat recent, pe 12 decembrie.