Stelian Ion (USR): Chițac să respecte semnificația protestelor îndreptate împotriva sa și să își dea demisia
După ce Primăria Constanța a anunțat începerea unor noi lucrări pe bulevardul Aurel Vlaicu, deputatul USR Constanța, Stelian Ion i-a transmis primarului Vergil Chițac să își dea demisia urgent.
În anunțul publicat pe pagina de Facebook a Primăriei Constanța, a fost anunțată începerea unor noi lucrări pe bulevardul Aurel Vlaicu, la intersecția cu strada Nicolae Filimon.
„Pentru fluidizarea traficului pe bulevardul Aurel Vlaicu, în zona intersecției cu strada Nicolae Filimon, reprezentanții Hornbach au contractat lucrări pentru reamenajarea și modernizarea sensului giratoriu din zonă. Se lărgește sensul giratoriu, se amenajează insule de dirijare a traficului, se vor monta borduri și pavele noi pe trotuare, se va turna covor asfaltic, vor fi realizate marcajele rutiere, va fi reamenajat spațiul verde, unde vor fi plantate flori și plante ornamentale.
(…) Facem apel către participanţii la trafic să respecte regulile de circulaţie şi semnificaţia mijloacelor de semnalizare rutieră și să manifeste atenţie sporită în zonele în care se execută lucrări“, a transmis Primăria Constanța“, a fost anunțul postat de reprezentanții primăriei.
În replică, Stelian Ion a transmis că primarul Vergil Chițac ar trebui să demisioneze de urgență din cauza bătăii de joc pe care continuă să o manifeste față de constănțeni.
„De fiecare dată când mai începe câte o lucrare pe care nu e în stare să o gestioneze, primarul Vergil Chițac face apel către constănțeni să respecte regulile de circulație şi semnificaţia mijloacelor de semnalizare rutieră.
Noi facem apel către Vergil Chițac să respecte constănțenii și semnificația protestelor îndreptate împotriva sa și să își dea demisia urgent. Prea și-a bătut joc de un oraș întreg!“, a scris Stelian Ion pe pagina sa de Facebook.
Citește și:
- Ghenele de gunoi din Constanța, adevărate focare de infecție. Stelian Ion: „Polaris este OBLIGATĂ să asigure deratizarea și curățenia punctelor de colectare“
- USR, moțiune împotriva lui Rafila. Stelian Ion: A lăsat milioane de români fără banii din PNRR și fără spitale
- Chițac, mesaj motivațional pentru elevi: „Chiar dacă ești incompetent și ticălos, poți ajunge primar. Eu cum am putut?!“
- Stelian Ion
- USR
- USR Constanta
- Vergil Chitac