Constanța

Taxa de parcare din Constanța și Mamaia, suspendată în intervalul 19.00 – 9.00

Sursa foto: Călin Gavrilaș

Primarul Vergil Chițac a convocat astăzi o altă ședință extraordinară de Consiliu Local Municipal pentru a vota un nou proiect de suspendare a tarifelor de parcare pe timp de noapte în stațiunea Mamaia și municipiul Constanța.

Scris de 
 pe data 
26 iulie, 2022

După haosul de la sfârșitul săptămânii trecute, de data aceasta primarul Vergil Chițac s-a întors din concediu și a participat la ședință, organizată tot în format online. Proiectul supus la vot pe ordinea de zi prevedea ca taxa de parcare în Mamaia și municipiul Constanța să fie suspendată în intervalul 19.00 – 09.00 până la data de 31 decembrie 2022 inclusiv.

Proiectul a fost aprobat cu 24 de voturi „pentru“, la ședință fiind prezenți 25 de consilieri din totalul de 26.

Deocamdată, din cauza procedurilor birocratice, nu se știe exact când va fi aplicată suspendarea, însă surse neoficiale ne-au transmis că, cel mai probabil, proiectul va intra în vigoare începând cu data de 27 sau 28 iulie.

Amintim că la sfârșitul săptămânii trecute, pe 21 iulie, în cadrul unei ședințe extraordinare convocată de primarul Vergil Chițac, la care el a fost absent fiind plecat în concediu, consilierii municipali PNL și PSD nu au votat pentru suspendarea tarifelor de parcare pe timpul nopții din stațiunea Mamaia, așa cum promisese primarul.

Proiectul din ședința trecută prevedea suspendarea plății parcării în municipiul Constanța și în stațiunea Mamaia până la 31 decembrie 2022, în intervalul orar 20.00 – 08.00. Deși era un proiect alcătuit din amendamentele PSD și PNL, consilierii celor două partide s-au abținut de la vot, singurii care votaseră „pentru“ fiind cei de la USR.

Actualitate