Conform timpului afișat pe imagini, în partea din stânga sus, la 00:44:57, în parcarea din spatele furgonetei albe, apar doi tineri care aleargă spre stânga. La 00:44:59, ultimul dintre cei doi iese din cadru și se poate observa că în parcare se activează sistemul de iluminat cu senzori. La 00:46:34 se produce explozia. La 00:46:37 aceleași două persoane aleargă spre dreapta.

Cei doi sunt minori și există teoria că incendiul ar fi fost provocat. În prezent, autoritățile caută să-i identifice.

scroll mai jos pentru imagini

Reprezentanții ISU Dobrogea spun că apelul la 112 a fost efectuat la ora 00.58, iar prima ambulanță SAJ a ajuns la fața locului la ora 1.01. Prima autospecială a pompierilor a sosit la ora 1.07.

Pentru stingerea incendiului au intervenit aproximativ 200 de pompieri cu 35 de autospeciale. În sprijinul ISU Dobrogea au sosit și echipaje ale ISU Călăraşi și ISU Ialomița.

Ce a transmis IPJ Constanța:
Polițiști de investigații criminale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Constanța efectuează cercetări, sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de distrugere prin incendiere și vătămare corporală din culpă, pentru stabilirea tuturor cauzelor și împrejurărilor producerii incendiului, iar în funcție de probele administrate se vor dispune măsurile legale care se impun.“

Opt copii și adulți au fost transportați la spital intoxicați cu fum sau cu arsuri.

250 de oameni au fost evacuaţi, dintre care peste 70 de copii. Majoritatea persoanelor au fost evacuate de salvatori cu ajutorul autoscărilor, multe dintre ele fiind adăpostite pe terasa blocului.

Analiza preliminară de la fața locului arată că instalațiile din bloc nu mai pot fi folosite. Zeci de familii au rămăs în stradă, în toiul nopții, și au privit cum blocul în care locuiau este mistuit de flăcări.

Societatea dezvoltatoare a blocului unde a izbucnit incendiul a dat în folosinţă imobilul respectiv fără a solicita autorizaţia de securitate la incendiu, a informat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Dobrogea”. Anterior obţinerii autorizaţiei de construcţie, în urmă cu şase ani, investitorul a obţinut un aviz de securitate la incendiu pentru parcarea amenajată la subsolul blocului.

„În anul 2015, premergător obţinerii autorizaţiei de construire (la faza de proiect) a fost emis aviz de securitate la incendiu pentru parcajul amenajat la subsol. După recepţie şi punerea în exploatare, societatea dezvoltatoare nu a solicitat autorizaţia de securitate la incendiu, care certifică practic faptul că imobilul îndeplineşte cerinţele specifice securităţii la incendiu“, a transmis ISU „Dobrogea”.

(Visited 2.470 times, 1 visits today)

Dacă v-a plăcut acest articol, cu un LIKE vă puteți alătura comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.