Praful de două degete pe mobilier, ferestre mizerabile prin care efectiv nu se poate vedea în afară, saltele rupte și murdare, lenjerie de pat făcută franjuri, grupuri sanitare mizerabile, coșurile de gunoi care nu sunt duse cu zilele. WC-urile nu au capac și sunt tot timpul murdare, iar saloanele sunt mizerabile. Peste toate acestea, copiii și părinții au de-a face și cu atitudinea disprețuitoare a cadrelor medicale.

Tot acest tablou ne-a fost descris sâmbătă seara de mai multe mămici care sunt internate cu copiii în Secția de Pediatrie a Spitalului Județean Constanța. Acestea ne-au trimis fotografii și ne-au povestit condițiile, spunând că nu mai suportă nesimțirea și bătaia de joc.

„Nu putem decât să ne întrebăm dacă deținuții au oare parte de aceleași condiții. Nu ne-a venit să credem că într-o secție de Pediatrie, care culmea cică a fost modernizată, poate să existe atâta mizerie. Ziua nu poate efectiv intra lumina pe fereastră din cauza jegului de pe ambele părți ale geamului. Praful de pe mobilier este atât de gros… Nu mai vorbesc despre grupurile sanitare. Să nu ai un colac la wc, să nu cureți wc-urile cu zilele, este focar de infecție”, ne-a povestit o mămică.

Un alt părinte ne-a arătat salteaua și lenjeria de pat, care păreau a fi rămas acolo neschimbate de pe vremea construirii spitalului. Colac peste pupăză, la internare li s-a spus că spitalul nu mai are lenjerii de pat, lucru constat ulterior de mămici pe propria piele:

„La 12 noaptea a trebuit să îmi sun soțul acasă să vină repede la spital să îmi aducă lenjerie de pat, pături, pernă. Copilul a vomitat în pat și cei de la spital ne-au spus că nu au ce să ne facă, dar ei altă lenjerie nu mai au și să ne descurcăm cum putem. Au refuzat efectiv să ne aducă măcar un cearșaf. Nu mai punem la socoteală atitudinea acră a personalului medical. Acesta este Spitalul Județean Constanța în anul 2020”.

(Visited 12.576 times, 1 visits today)

Dacă v-a plăcut acest articol, cu un LIKE vă puteți alătura comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.