Plângerea va fi depusă și împotriva altor “actori politici sau guvernamentali”, care sunt responsabili de intervenţia violentă a jandarmilor la protestul de vineri și ”reprimarea totală” a manifestanților. Declarația a fost făcută de Ludovic Orban, care a adăugat că juriştii PNL le vor acorda asistenţă juridică oamenilor care au fost răniţi la manifestaţie.

PNL va face toate demersurile posibile pentru identificarea şi pedepsirea vinovaţilor pentru aceste agresiuni fără precedent împotriva cetăţeanului român care au fost realizate sub comanda politică a paridului de guvernămând şi a reprezentanţilor partidelor de guvernământ în instituţiile statului (…).

La ora 16.00 se vor întâlni avocaţii PNL şi începând de astăzi (luni – n.r.) vom acorda asistenţă juridică către toţi cetăţenii care au fost vătămaţi, care au suferit leziuni sau a căror integritate fizică a fost pusă în pericol ca urmare a intervenţiei brutale a Jandarmeriei, pentru a-i susţine din punct de vedere juridic, în formularea plângerilor penale sau a eventualelor acţiuni în instanţă”, a declarat Orban.

 

(Visited 35 times, 1 visits today)

Dacă v-a plăcut acest articol, cu un LIKE vă puteți alătura comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.