Etichetă: protest

Mesajul filosofului Mihai Șora, bruscat de jandarmi la protestul din Piața Victoriei: „Ne așteaptă zile grele, dragi prieteni”

Filosoful Mihai Şora, în vârstă de 101 ani, este un obișnuit manifestant al protestelor organizate de societatea civilă în București. Cu toate astea, ultima manifestație la care a participat nu s-a încheiat într-o manieră obișnuită, întrucât jandarmii nu au luat seamă nici de vârsta sa înaintată, nici de alte principii morale, bruscându-l. Filosoful a povestit totul pe Facebook.

Citește mai mult

Ordinul biochimiștilor, biologilor și chimiștilor protestează în fața Ministerului Muncii și a Ministerului Sănătății

Reprezentanți ai Ordinului biochimiştilor, biologilor şi chimiştilor în sistemul sanitar din România (OBBCSSR), pichetează astăzi, 11 mai, sediul Ministerului Sănătăţii şi Ministerul Muncii. Protestatarii își arată astfel nemulțumirea faţă de modificarea coeficienţilor de salarizare şi a celor de ierarhizare.

Citește mai mult

„Sunt sacrificat și trimis la intervenție ca porcul la tăiere“. Polițiștii constănțeni se pregătesc de mitingul național

Într-un mesaj transmis de Sindicatul Național al Polițiștilor și Personalului Contractual (SNPPC), Constanța, reprezentanții oamenilor legii spun că se simt umiliți și că s-au săturat de modul în care Ministerul Afacerilor Interne (MAI) aplică „metoda cârpeala“ pentru a acoperi lipsurile din sitem.

Citește mai mult

Panică în MAI. Polițiștii nu au căzut în capcana ministrului Carmen Dan. „Ne-am înțepat de prea multe ori”

SNPPC nu renunță la acțiunea de protest programată pentru data de 24 martie, argumentând că „nu s-a lăsat sedus de promisiunile tip lapte și miere ale Guvernului”. Mai mult decât atât, sindicaliștii anunță cel mai mare miting al polițiștilor din România, din ultimii 10 ani, lucru ce dă „fiori pe spate” mai marilor din MAI.

Citește mai mult
Loading

Editorial

Stroe, Făgădău și Țuțuianu, vor „dovezi irefutabile”. Cum linge PSD Constanța rănile lui Dragnea

de Cosmin Zaporojan

Un echipaj SMURD a sosit joi seară la sediul PSD Constanța din bd-ul Alexandru Lăpușneanu, după ce președintele Felix Stroe a suferit o fractură de limbă în timp ce încerca să gâdile dosul neprihănit și sensibil al tătucului Liviu Dragnea. Alături de el, în grea suferință au fost găsiți și Decebal Făgădău și Horia Țuțuianu, care nu puteau înțelege cum într-o țară precum România un lider politic PSD poate primi condamnare la închisoare cu executare.

Citește în continuare

Vremea

24 iunie, 2018, 09:40
Parţial însorit
NNE
Parţial însorit
19°C
4 m/s
Perceput de temperatură: 20°C
Presiunea: 1020 mb
Umiditate: 52%
Vânt: 4 m/s NNE
Rafale de vânt: 4 m/s
UV-Index: 3
Răsarit: 05:22
Apus: 20:53
More forecast...
 

Cele mai distribuite articole

Curs valutar