Tinerii liberali sunt de părere că decizia este o bătaie de joc la adresa mediului de afaceri din România.

Este regretabil că astfel de persoane ajung să conducă un minister, în condițiile în care nu au avut nici măcar o firmă cu 3-4 angajați cărora să le plătească lunar salariile și care, la rândul lor, au familii de întreținut.

Considerăm că orice creștere a salariului minim ar trebui să se facă în conformitate cu realitățile din economie, nu din pixul unui ministru vremelnic care vrea să mai câștige câteva voturi.

De asemenea, introducerea unui salariu minim diferențiat, de 2.350 lei pe lună, pentru angajații cu studii superioare și pentru angajații cu 15 ani vechime este o prevedere profund discriminatorie la adresa tinerilor. Promovarea în baza unor criterii precum competența și meritocrația reprezintă un concept străin de actual guvernare“, declară Florin Pîrvulescu, economist și prim-vicepreședinte al TNL Constanța.

Pîrvulescu este de părere că abuzurile aduse mediului de afaceri, generate de incompetența Guvernului, reprezintă unul dintre motivele ce stau la baza migrației în alte țări a tinerilor din România.

Subliniez haosul decizional din interiorul Guvernului în condițiile în care ministrul Finanțelor, Eugen Teodorovici, spunea că salariul minim nu trebuie impus în economie, în mediul privat. Mediul de afaceri acuză frecvent, pe bună dreptate, lipsa de predictibilitate și modificările de legislație realizate peste noapte, în încercarea de a mai petici bugetul public pentru a satisface pomenile electorale ale majorității PSD-ALDE.

Guvernul Dăncilă-Dragnea nu ar fi stare să facă un plan de business viabil pentru o firmă cu câțiva angajați, dar să mai și gestioneze economia unei țări. Acesta este unul dintre motivele principale pentru care cei mai bine pregătiți tineri pleacă din România, iar exodul creierelor este una dintre problemele majore cu care se confruntă țara noastră”, susține Florin Pîrvulescu.

 

(Visited 129 times, 1 visits today)

Dacă v-a plăcut acest articol, cu un LIKE vă puteți alătura comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.